Macina viata, macina...

Exista o zi, o clipa, in care, zarindu-te in oglinda, iti dai seama deodata ca ai in fata un om macinat de viata. Urmeaza o incremenire in gandul ce incepe deja sa te sfredeleasca pe dinlauntru si intrebarile se invalmasesc gata sa te striveasca. Te cercetezi cu precautie si constati deznadajduit ca privirea ti s-a scofalcit, ca si-a pierdut licarul viril. Incerci s-o prinzi, ca nu cumva sa cada pe pardoseala si sa se sparga in zeci de cioburi. Incotro, amice? te izbeste intrebarea celuilalt. Intr-acolo, ii raspunzi resemnat. Bine, bine, intr-acolo, dar cum? insista ne-suferitul ce se tine scai de tine. Cuvintele ti se opresc in gat, mai, mai sa te sufoce. Tacerea devine asurzitoare.